Demers inedit făcut de Uber: Taxiul subacvatic – VIDEO

Demers inedit făcut de Uber: Taxiul subacvatic - VIDEO
Publicat: 29/05/2019, 21:43

Serviciul de taxi subacvatic poartă denumirea de ScUber și este disponibil pentru suma de 1.000 de dolari.

Iar dacă îți faci griji în privința poluării sau a influenței negative asupra mediului, Uber a anunțat că va dona 100.000 de dolari către organizația Cetățenii Marii Bariere de Corali care se ocupă cu prezervarea ecosistemelor fragile ale recifilor.

Susan Anderson, directorul general regional al Uber pentru Australia și Noua Zeelandă, a declarat: „La Uber credem că lucrurile bune se întâmplă atunci când oamenii se mișcă, fie că este vorba de a pleca din punctul A și a ajunge în punctul B în orașele lor, fie atunci când își îndeplinesc visele și trăiesc experiența uneia dintre cele mai mari minuni ale lumii naturale, Marea Barieră de Corali. Așteptăm cu nerăbdare să vedem cum vizitatorii Marii Bariere de Corali vor fi deschiși către această nouă formă de mișcare și vor deveni susținători ai recifului în anii următori”.

Dacă îți faci griji în prinvința prețului, poți merge și gratis dacă vei câștiga concursul organizat de Scuber Queensland.

Foto: Captură YouTube

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Noi reguli la Vatican pentru evaluarea fenomenelor supranaturale
×